Granita dintre prietenie si control

Parintii supraimplicati, in special mamele care vor sa fie prietenele copiilor lor pot manifesta de fapt nevoia personala de control. Prietenia este de regula o relatie de schimb reciproc in care ambii membri ai relatiei ofera si primesc in egala masura, pe cand "prietenia" intre copil si parinte implica de obicei destainuirile copilului si validarea celor relatate de catre parinte. Prietenia autentica se intampla intre persoane aflate pe pozitii egale, pe cand relatia parinte- copil este inegala din perspectiva puterii emotionale exercitate.

Controlul deghizat sub forma "prieteniei" poate crea dependenti emotional de parerile parintilor, relatii fuzionale intre copii si parinti si impiedica finalizarea individualizarii copiilor, adolescentilor si tinerilor adulti.

Adultii care au dificultati in a lua decizii referitoare la propria viata, blocati in confuzie de vocea ratiunii interioare, sunt cei care fie au fost preponderent criticati de parinti, fie au avut ca prieten validator unul dintre parinti, ambele situatii fiind toxice in moduri diferite. Vocea interioara reda fricile parintilor, pastreaza mostenirea insecuritatilor lor si a nevoii de control si restrictioneaza libertatea manifestarii curajului, maximizeaza gravitatea esecului si minimizeaza valoarea resurselor interioare si a eventualelor lectii de invatat obtinute din posibile decizii gresite.